La multi ani!

Sfarsit de an...
E ora bilanturilor dar cum nu mi-a placut niciodata contabilitatea nu o sa fac unul. Oricum, a fost un an plin. De bucurii si tristeti, de bune si rele dar s-a terminat deci... e inutil sa mai vorbim.
Tot azi aud ceva de genul "la anu' o sa.....". Ce o sa fac eu la anu'? Nu am nici cea mai vaga idee dar, cu siguranta, o sa am mai multa grija de mine.
In rest, poate o sa reusesc sa invat limba rusa, sa-mi schimb jobul si sa am un loc al meu.
As vrea sa multumesc catorva persoane speciale, fara de care viata mea ar fi goala si fara sens.
Va multumesc, din tot sufletul!

*

Dragii mei, va doresc ca anul urmator sa va aduca tot ce v-a lipsit anul asta!

Si melcii au avut timp sa ajunga pe arca lui Noe!

Dupa o noapte in care nu am dormit deloc si o zi infernala in care am incercat sa fac cumparaturi am o durere de cap ingrozitoare. Vine Craciunul si toata lumea se inghesuie la cumparaturi. Romanii au bani! Chiar si eu am bani de cumparaturi de Craciun. Numai ca, de data asta, mi-am luat numai mie cadouri. "Mosul" a fost generos.
Dupa multa vreme plec in vacanta. O vacanta in care o sa-mi lipezesc mintea si care o sa insemne linistea dinaintea furtunii. O sa ma transform in cu totul alt om. Am luat o decizie care nu e definitiva si care ar insemna sa aleg drumul mai greu. Sunt constienta de toate implicatiile care decurg din actiunile mele. Dar cum am fost lasata sa iau decizia singura probabil nu o s-o iau pe cea mai potrivita. Si Dumnezeu a facut lumea in sapte zile!
Noapte buna, tuturor!

Iti mai amintesti.......

"Îţi mai aminteşti de mine, Maitreyi?
Şi dacă da, ai putut sa mă ierţi?"

Mircea Eliade

Inteligenta e recurenta numai prostia e continua.

"Destinele noastre ratate sunt, toate, expresia unor crize de continuitate. "
Un prieten bun mi-a spus asta intr-o seara. A citit-o undeva (mi-a si spus unde dar memoria nu mă ajuta acum). Cat adevăr sta în nişte cuvinte simple.
Sign....
Tii minte personalitatea "tip vitraliu"? asa e viaţa mea, ca personalitatea ta. Sa nu crezi ca, dacă am renunţat la postare cred ca nu am dreptate. Sunt convinsa chiar.
Viaţa mea e tumultoasă dar linistita. Tumultul liniştii sau liniştea tumultului?!
Sunt obosită, copleşită de toate, lipsită de înţelegere. Nu-i înţeleg pe cei din jur si nu pot pătrunde esenţa lucrurilor (oare am reuşit vreodată?). Vorbeam de criza de continuitate. Întotdeauna m-am ferit sa intru intr-o astfel de criza dar se pare ca acum sunt la un pas. Dar poate ca, conştientizarea acestei apropieri mă face sa nu cad. Deci... nu trebuie sa-mi ratez destinul. Nu am voie. Pentru mine...

*

La multi ani, Razvan!

Albastru inchis aproape negru.

Am învaţat demult ca nu poţi judeca pe nimeni. Din simplu motiv ca fiecare face ce vrea cu viaţa lui şi, mai mult, nu ştiu cum as reacţiona în aceaşi situaţie. Poate ca aş reacţiona groaznic de urât şi aş face lucrurile mult mai prost.
Mi-am dat seama în ultima vreme ca teoria mea este mai mult decât valabilă. Nu o sa explic acum de ce şi ce m-a făcut sa spun asta pentru ca e clar că, mai mult ca oricând, ceva sau cineva m-a făcut să îmi dau seama cat de multă dreptate am.
Aş vrea ca, măcar prietenii mei sa nu mă mai judece. OK, nu mă înţeleg!... dar ar putea sa se oprească din a da verdicte. Oricum eu fac cum cred eu ca e mai bine pentru ca, pâna la urma, decizia îmi aparţine numai şi numai mie. (Mă întreb dacă ar ştii cum sunt cu adevărat şi ce fac cu viaţa mea şi cu mine cum m-ar privi?!).
Nu ştiu şi nici nu-mi pasă. Oricum, în cele mai grele momente ale vieţii mele am fost singură. De fapt, nu singură. Dumnezeu a fost întotdeauna lângă mine. Îmi arată în fiecare secundă a existenţei mele că veghează asupra mea. Nu trebuie să explic nimic. Eu ştiu că aşa e şi e suficient.
Sper doar ca eu să pot rămâne eu când ceilalţi nu vor mai putea fi ei însăşi. Sunt ceea ce sunt, există compensaţii.

Cand albul devine negru!

… sau cand vreau sa obtin atat de multe si nu-mi reuseste nimic, cand am impresia ca le stiu pe toate si imi dau seama ca, de fapt, sunt o ignoranta.
Cand cred ca am trait totul si de-abia atunci imi dau seama ca am trait prea putine… cand albul devine negru, cand imi ploua in vise, cand imi dau seama cat de mult iubesc ploaia, cand descopar cat sunt de lucida si cata nevoie am de luciditate, cand imi imaginez ca viata e atat de frumoasa, cand mi-e frig, cand mi-e dor […]

...pierduta intr-o lume mare!

Pe muzica de Parazitii, dupa un simpozion de finance si IT&C (oare care a fost legatura?) m-am hotarat sa scriu. Cred ca lipseste alcoolul ca peisajul sa fie "feeric".
Cu un gust amar lasat de bunele intentii ucise de fapte "bune", de prieteni care nu stiu sau nu pot sa fie prieteni m-am hotarat sa las totul in urma.
Pana mai ieri imi imaginam ca in urma mea totul se prabuseste si in fata mea nu e nimic de care sa ma agat. Groaznica senzatie.
Ultimele zile m-au facut se realizez ca exista intr-adevar oameni buni, oameni care stiu, pot si nu le e frica sa ierte.
Stiam ca sunt in stare de multe, dar la fel de multe m-au depasit. Acum stiu ca pot face orice, nimic nu mi-e interzis..... Mai tii minte? Fraza aia care trebuie sa ma caracerizeze. Atunci, ca si acum iti spun ca ma bazez doar pe statistica.
Totul se intampla cu un motiv. Ce cliseu!!!! Dar... cat e de adevarat.
Cred ca m-am ratacit. Lumea in care credeam inainte nu mai exista, i-a luat locul una noua. Credeam ca nu va fi la fel de buna, dar... cat am putut sa ma insel. E mai pura, mai reala si... cu mult mai buna. Trebuie doar sa invat s-o iubesc, cu tot ce-i in ea. Sa iubesc fiecare lucru pentru ca deja ma simt alt om. Ma doare inca foarte tare totul. Fiecare greseala ma sugruma.
Nu exista insa prea multe alternative. Ori ma duc, ori imi continui viata. Intotdeauna am fost ordonata in ganduri. Mi-a placut mereu sentimentul pe care il aveam cand detineam controlul si le stiam pe ale mele. Pentru un timp totul mi-a scapat de sub control. O perioada nu mi-a pasat dar, cand mi-am dat seama mi-a fost foarte greu sa controlez iarasi. Nu cred ca acum am reusit sa pun ordine in ganduri dar oricum....

*

Draga Petrini, as scrie si daca tu ai fi singurul cititor. Pentru ca ai stiut intotdeauna cand si cum si ce sa ceri.

.... ploua incet!

Dintotdeauna am vrut sa scriu ceva atat de special incat sa-l recitesc si sa-l recitesc fara ca vreodata sa mi se para altfel decat special. Numai ca, de multa vreme incoace, de mult prea multa vreme nu mai reusesc sa scriu ceva frumos. Am scris odata ceva despre fericire (se pare ca subiectul asta ma obsedeaza) atat de frumos incat ar merita citit de mii si mii de ori. Hartia aia veche, cu o valoare mult prea mare ca sa poata fi ratacita, trebuie s-o gasesc.
Poate reusesc sa-mi aduc aminte ca au fost zile fericite in viata mea. Zilele in care bunica imi cocea pere si stateam langa soba, cand mergeam la scoala si simteam ca pot sa stiu totul si chiar eram foarte aproape, cand ma vedeam cu cel mai bun prieten si stateam o zi intreaga de vorba, povestind despre tot si toate, zile in care ploua si iubeam ploaia, zile in care puteam sa zambesc si in care credeam ca zambetul poate fi un raspuns la orice. Da, au existat si zile din astea.
Acum.... bunica nu-mi mai coace pere, soba nu mai e calda, pe zi ce trece sunt tot mai ignoranta, iar prietenul meu cel mai bun s-a pierdut pe drum. Nu mai iubesc ploaia pentru ca e rece si nici nu mai stiu cum sa zambesc.
Acum exista doar.... martie in orice luna!

Sentimente si fapte!

"Ati auzit vorbirea: ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. Dar eu vin si va spun: sa nu raspundeti raului cu raul; si daca cineva va da o palma pe obraz, intoarceti si obrazul celalalt. (Matei 5: 38-39)".
Intrebarea dureroasa este cum poti sa intorci celalalt obraz atunci cand cel care ti-a dat palma isi construieste fericirea pe nefericirea ta?!

*

O casa superba care are o fundatie prost facuta. E adevarat ca e superba, iar faptul ca fundatia nu e cum trebuie n-ar trebui sa fie o problema, ca doar nu se vede, dar... la primul cutremur o sa cada. E adevarat ca depinde foarte mult si de gradele de pe scara Richter ale cutremurului. In natura, odata la aproximativ 30 de ani se intampla un cutremur mare. Prin analogie, in viata se petrec cutremure mult mai des. E adevarat ca poti sa fii insensibil si sa nu le simti, dar candva se va intampla unul pe care nu poti sa nu-l simti. Atunci iti dai seama ca, ti-ai fi dorit o casa neincadrata intr-o grupa de risc seismic mare.
O sa incerc sa stau cat mai departe de asta si poate o sa reusesc sa intorc si celalalt obraz!

*

Am citit de curand o carte grozava scrisa pe la 1900, cred ca de un chinez, care spune ceva de genul ca "vedem rautatea la altii fiindca o cunoastem prin propriul nostru comportament, nu-i iertam niciodata pe cei care ne ranesc, pentru ca ne inchipuim ca pe noi nu ne va ierta nimeni niciodata. Noi spunem adevaruri dureroase aproapelui, fiindca vrem sa ne ascundem de noi insine. Ne refugiem in orgoliu, pentru ca nimeni sa nu poata sa ne observe propria noastra fragilitate.
De aceea, de cate ori o sa-ti judeci fratele, sa fii constient de ce esti tu, cel care te afli la masa tribunalului."
Numai ca eu sunt constienta de ce sunt, de faptul ca principiul meu e ca nu am principii, de durerea psihico-fizica (oare exista termenul asta??) care ma macina. Realizez ce am primit, si bine si rau, dar... nu pot trece peste raul care mi-a spart sufletul in mii de bucati. Singurul vinovat sunt eu, pentru ca am avut incredere si nu am stiut sa ma apar. De aceea am cazut, pentru ca lovitura a venit pe neasteptate. M-am asteptat ca legea reciprocitatii sa functioneze. N-a functionat nimic. Viata nu functioneaza asa cum credem. Nu e o masinarie care poti s-o controlezi. Dimpotriva. Trebuie sa-i respecti regulile nu sa i le faci tu. Acum mi-adun sufletul si incerc sa-l lipesc. Nu va mai fi niciodata la fel dar o sa ma asigur ca nimeni, niciodata nu se va mai atinge de el.

Caracterizare!

Se crede o persoana speciala si poate chiar e (depinde din ce punct de vedere privesti).
Are ambitii inalte si tocuri pe masura ambitiilor. Desi e destul de inalta vrea ca toata lumea sa se ridice la inaltimea ei sau sa nu o deranjeze. Avusese odata niste pantofi fara tocuri pe care ii purta sub pretextul ca sunt comozi dar in care se simtea groaznic. Isi jurase atunci ca intotdeauna va avea tocuri.
Viseaza si vaneaza o pozitie de top management intr-o companie multinationala. Asteapta ca destinul si-a dea necesarul sut in dos pentru mult asteptatul salt inainte.
Vrea sa nu aiba suflet, vrea sa nu ii pese de nimic si sa calce peste cadavre. Nu-i reuseste nimic din ce isi propune in ultima vreme si face greseli puerile. E destul de dezorientata dar face eforturi sa-si revina. A invatat sa minta si sa nu aiba remuscari si a inceput sa ii placa. Probabil ca o sa mai dureze un pic, atata timp cat se aplica legea echilibrului.

Despre fericire si frumusetea vietii!

Simt nevoia acuta sa scriu. Asa cum simt nevoia sa respir. Incep sa scriu si dupa primele randuri care curg destul de usor ma blochez. Instantaneu!
Cred ca e vorba despre neputinta, sau de lipsa de inspiratie. Ma gandesc ce ma inspira. Nu ca as fi eu un mare scriitor si daca muza nu exista nu pot creea. Eu "creez" brut. Pentru ca nu-s un artist si nici un geniu neinteles. Sunt doar o fiinta care incearca sa scrie despre ganduri, sentimente, curaj, frica, incapatanare, dorinta, .... viata, in general. Uneori reusesc sa scot ceva ce mai place celor care citesc. Alteori.... ma gandesc foarte serios daca merita postat. Dar, trec repede peste si imi aduc aminte ca initial blogul era doar pentru mine si pot scrie tot ce vreau. Chiar daca o fac prost. Daca acum se intampla sa il mai citeasca cate cineva asta e. Daca nu va place, dragii mei, nu cititi.
In orice caz, in ultima vreme mi s-a aratat ca viata e doar momentul pe care-l traiesti. Trecutul n-are nici un fel de importanta iar viitorul oricum o sa devina prezent la un momet dat si nu are nici un rost sa ne ingrijoram. Important e numai si numai momentul actual. Mi s-a aratat de atatea ori chesti asta si am continuat sa o tot ignor. Zilele astea, mai mult ca oricand, Dumnezeu a vrut sa vad ca viata e al naibii de grea si nu merita sa mi-o ingreunez si eu. Am o familie care, desi nu ma intelege, a incetat sa ma judece. Am prieteni grozavi, oameni care cunosc sensul cuvantului prietenie si multe alte lucruri care ar trebui sa ma faca fericita.
Ca pana acum am fost atat de atenta la detalii incat nu am vazut esentialul asta e alta poveste, poveste ce nici macar nu mai trebuie amintita.
Da, mi-e greu, mi-e ingrozitor de greu, dar... fericirea e o stare de bine de momente putine. Asa ca, stiu ce inseamna si sunt convinsa ca o s-o mai traiesc.
Pana atunci... noapte buna, copii!

Life is not fair - get used to it!

O prietena de-a mea scrie foarte rar in blogul ei despre sentimente, idei sau ganduri proprii. De cele mai multe ori comenteaza diferite evenimente, scrieri sau idei ale altora. Cum blogul a fost inventat tocmai ca sa scrii tu, pentru tine ce gandesti sau ce simti nu prea mi-a placut niciodata abordarea ei. Dar, cum fiecare face ce vrea in viata si cu viata lui nu am comentat niciodata.
De data asta o sa comentez si eu o intamplare. Boala fetitei Lianei si a lui Mihai de la Bere Gratis. S-a scris ca viata e nedreapta (parca asta ar fi ceva nou!), ca pur si simplu nu se poate intampla ceva atat de crud. Uite ca se poate! Asta e un caz despre care se stie, dar cate alte cazuri de copii care sufera, din diferite motive, nu exista. Ti-e greu in astfel de momente sa nu te certi cu Dumnezeu. Se spune ca Dumnezeu nu-ti da mai mult decat poti duce! Dar... oare?
Cineva se certa zilele trecute cu Dumnezeul meu! Pentru mine facea asta. Probabil ca avea dreptate... si mie, ca multor altora Dumnezeu mi-a dat mai mult decat am putut duce. Mai multa suferinta decat am meritat. Sau poate nu! Poate nu am platit destul pentru greselile mele si o sa vina si ziua in care o sa platesc. Ma ingrozeste ziua aia!
Sper insa ca povestea Teodorei sa fie una cu un final fericit. Macar a ei!

Câtă filozofie!?

Natura umana e surprinzatoare. Ne condamna la o curiozitate vicioasa, mai ales în ce priveşte viaţa intima a altora. Am citit undeva, am uitat unde (asta demonstreaza ce o sa spun în continuare) ca oamenii sunt uituci şi neatenţi, iar unii mai sunt şi prosti pe deasupra; în aceste condiţii, omul nu prea are despre ce sa vobească în afara de propria lui personă, care reuşeşte sa îi starnească cât de cât atenţia şi interesul. Deci... oamenii vorbesc cu predilecţie despre ei însişi. Şi eu de ce aş face excepţie de la acest narcisism generalizat?! Mai mult decât doar atât - ca tocmai am învăţat expresia şi vreau s-o ţin minte - tot ce spunem despre noi o facem pentru noi. Ce vrem să ne demonstram? Sau... ce vrem să demonstram în general? În ce vrem să ne transformam? Cum vrem să fim priviţi? Prea multe întrebări pentru o minte atât de îngustă. Natura umană e una socială, cum spunea Aristotel. Dar altcineva şi-a pus întrebarea dacă această trecere a omului de la o stare naturală (în care toţi oamenii sunt egali) la o stare artificială, cea a societatii umane (care impune inegalitatea dintre oameni) este una benefică fiinţei umane?Cred ca Rousseau, dar nu sunt sigură. Oricum, am devenit prea filozoafă. Cred că e cazul să ma opresc. Acum, cât se mai poate.
Hai, gata, ca m-am plictisit. Ma duc sa-mi fac exercitiile!!!!!!

No regrets!

Oamenii care te ranesc cel mai tare sunt cei pe care ii iubesti cel mai mult. E logic sa se intample asa si nu reprosez nimanui nimic. Nu incerc ca gasesc vinovati pentru suferinta mea pentru ca... nu exista. Daca exista un vinovat eu sunt acela.
Ce m-a surprins a fost ca, doi oameni care ma cunosc destul de bine, mi-au spus ca sunt de nerecunoscut ai m-am schimbat. Si, daca cineva iti spune un lucru te poti indoi, dar cand exista a doua persoana care iti spune acelasi lucru incepe sa dea de gandit. Poate ca au dreptate. Dar, nu am nici un fel de regret si m-am schimbat, dar schimbarea asta mi-a facut bine.

*

Am fost fericita pe deplin iar amintirile sunt, cu siguranta, frumoase si nepretuite.
Pentru tot ce m-a facut atat de fericita, pentru ca am vazut lucrurile altfel decat le-am vazut vreodata, pentru zile minunate, pentru cuvinte frumoase, pentru zambete luminoase si pentru alte cateva mii de alte lucruri vreau sa multumesc cuiva foarte special.
Vreau sa stii ca insemni foarte mult pentru mine, indiferent ce se va intampla si indiferent ce spui acum. Nu-mi pasa ce spui, aud doar ce simti!

....what a wonderful life!

Mi se tot spune in ultima vreme ca ar trebui sa vad lucrurile mai roz. Mi s-a spus ca sunt prea serioasa sau ca dramatizez prea mult.
Interesant... incep sa descopar un alt eu, despre care credeam ca nu e foarte important si pe care nu prea il luam in seama.
Stiu cum sunt, am mai spus ca sunt perfect constienta de tot. Stiu ca viata e frumoasa, chiar daca nu toate sunt roz, stiu ca exista oameni care, chiar daca nu ma iubesc asa cum vreau eu nu inseamna ca nu ma iubesc. Stiu ca uneori lucrurile nu ies asa cum as vrea, dar asta nu inseamna ca trebuie sa renunt. Stiu ca, de cele mai multe ori, nu esti apreciat la adevarata valoare, iar asta nu inseamna ca trebuie sa incepi sa-ti incalci principiile sau sa faci lucrurile de mantuiala.
Totodata, mai stiu ca nu trebuie sa ma irosesc. Viata e frumoasa!

"Sa nu faci niciodata o prioritate in viata pentru o persoana pentru care tu esti doar o optiune in viata ei!"

Asta ar trebui sa fie motto-ul meu! Si sa mi-l si insusesc.

"Cel care se poate forta inca putin atunci cand efortul devine dureros, va fi invingator!"
Iar asta e pentru tine iubitule! World domination, remember?

Ploaie, frig si zambete!

Plouă! Întotdeauna mi-a plăcut ploaia. Aşa cum zice poetul, ne spală de pacăte. E o altă poveste cu păcatele astea. Unele apăsătoare, altele uitate! Dar ploaia le spală pe toate.
Şi pentru că e toamnă, plouă, inevitabil e şi frig. Al naibii de frig! Probabil că e foarte frig în sufletul meu. E rece, foarte rece!
Dar, peste toată atmosfera asta bacoviană mi-am desenat un zâmbet. Mi s-a reproşat deseori că nu zâmbesc. Mi se pare o prostie să zâmbeşti doar de dragul de a zâmbi. Să afişezi un zâmbet tâmp şi să treci drept un om "zămbitor". Se pare că asta dă bine. Şi cum suntem un produs al societăţii în care trăim, ne conformam. E aşa bine.... zâmbeşti, toţi cred că eşti fericit şi începi să fii şi invidiat. Ce teatru jucăm!
Personal mi s-a părut întotdeauna că ochii sunt cei care reflectă starea sufletească. Că ochii pot zâmbi atât de frumos încat "cineva să se îndragostescă de zâmbetul tău"!
Se pare că nu mă pricep la nunaţe şi mai ales, nu ştiu să salvez aparenţe.

"Unii spun ca sunt ingrozitor, dar nu e deloc adevarat. Am inima unui adolescent! Intr-un borcan la mine pe birou”. Stephen King."

Am citit asta intr-un articol al lui Exarhu. Nu mai stiu exact ce incerca el sa spuna. Oricum, era ceva despre umorul negru.
Ma gandesc insa (unul din defectele mele e ca gandesc mult si nu neaparat bine) ce ingrozitoare sunt eu ca om. Poate ca ar exista comentarii ca lucrurile nu stau asa, ca sunt, dincolo de toate, un om bun. Dar eu stiu cel mai bine. Ma cunosc! Sunt atat de ingrozitoare incat nici nu cred ca m-as putea numi om.
Daca as incepe sa enumar fapte m-as inspaimanta chiar si eu. Daca as expune ganduri... Mult prea ingrozitor! De nesuportat!
Si nu vreau sa fac nimic ca sa nu mai fiu ingrozitoare. Pana acum ma apasa!
Acum... a inceput sa-mi placa!

... inconstienta!

Am constiinta exacta a pierderii timpului. E ca si cum as merge la un joc de poker hotarata sa pierd. Sunt constienta de tot ceea ce se intampla dar nu sunt destul de matura sa fac fata situatiei asa cum trebuie. Se pare ca fac pe victima si a inceput sa-mi faca placere. Nu-mi place luciditatea asta. Nu-mi place ca stiu exact ce trebuie sa fac dar fac exact contrariul. Cred ca mi-ar fi mai bine daca n-as stii nimic si as trai in inconstienta.
Nu-mi place nici macar ce am devenit, dar ma complac! Oare cat?

Cumparari - vanzari.

Vand creier de femeie, putin folosit ( din lipsa de ocazii, bineinteles), continut excesiv de inutilitati, jene, retineri, principii idioate si alte buguri, programat intensiv pentru curatenie, cu indulgenta si pentru mancare, cunoscator de barfe si "tot ce tre sa stii sa fii o adevarata femeie, draga" (incapable to define 'adevarata'...), memorie selectiva ( posibil afectat de alzheimer), totusi spatiu neocupat mare, fara aptitudini speciale, inclinatie excesiva inspre dramatism si trairi profunde (traducere libera "plans mult fara motiv").

Cumpar creier de barbat, pragmatic, cinic, critic si incisiv, cu cat mai folosit cu atat mai bine, programat pentru nevoi de baza, cu viteza de reactie mare, foarte mare sau extraordinar de mare, incompatibil cu functiile 'vorbaraie ineficienta, taraganeala, low self esteem si "Doamne cat pot fi de deprimat" ' caracteristica sine qua non: 'spune si face lucrul potrivit la momentul potrivit'.

Schimb nu incerc sa fac ca mi se pare jignitor.

Multumesc celei care a gandit asta! O sa multumesc orcui face posibila aceasta tranzactie!

Valori...

Ma gandesc la valori in general. La valoarea logaritmica legata de concentratia ionilor de hidrogen. Aia cu 7 la neutru, 1 la acizi foarte tari si 14 la baze foarte tari. De parca as stii la ce foloseste. E ceva Legat de PH-ul neutru. Si asta foloseste! Nu conteaza la ce.
E interesant de auzit parerea mai multor oameni despre acelasi lucru. Sa asculti viziuni diferite despre acelasi lucru. Si nici macar nu poti sa spui care e cea corecta.
Incerc sa-mi rezolv tema pentru acasa. Probabil ca ar trebui sa fac ceva ce nu am facut niciodata. Nu stiu... Nu exista loc de presupuneri. Si oricum, extemporalul il dau un pic mai tarziu.

Despre iubirea de sine....

Si daca suntem atat de tampiti incat ratam si interpretarea exemplului, sa facem din suferinta un semn al nobletii. Daca transformam starea de bine intr-un semn al superficialitatii? La asta te-ai gandit? Te-ai gandit ce fac acum??
M-am gandit ca, de fapt, eu nu ma iubesc. Am o parere buna despre mine dar nu sunt sigura nici macar ca ma respect. Daca m-as iubi m-as purta altfel cu mine.
Mi-e dor de mine. Dar nu de cea care am fost ci de cea care mi-am dorit intotdeauna sa fiu. Va trebui sa incerc sa fiu ce-mi doresc ca sa nu-mi mai fie dor. Si poate asa o sa devin mai puternica.
Trebuie sa ma gandesc la o ipoteza de lucru ca sa invat sa ma iubesc.
Tema pentru acasa: "ipoteza de lucru".