Despre fericire si frumusetea vietii!

Simt nevoia acuta sa scriu. Asa cum simt nevoia sa respir. Incep sa scriu si dupa primele randuri care curg destul de usor ma blochez. Instantaneu!
Cred ca e vorba despre neputinta, sau de lipsa de inspiratie. Ma gandesc ce ma inspira. Nu ca as fi eu un mare scriitor si daca muza nu exista nu pot creea. Eu "creez" brut. Pentru ca nu-s un artist si nici un geniu neinteles. Sunt doar o fiinta care incearca sa scrie despre ganduri, sentimente, curaj, frica, incapatanare, dorinta, .... viata, in general. Uneori reusesc sa scot ceva ce mai place celor care citesc. Alteori.... ma gandesc foarte serios daca merita postat. Dar, trec repede peste si imi aduc aminte ca initial blogul era doar pentru mine si pot scrie tot ce vreau. Chiar daca o fac prost. Daca acum se intampla sa il mai citeasca cate cineva asta e. Daca nu va place, dragii mei, nu cititi.
In orice caz, in ultima vreme mi s-a aratat ca viata e doar momentul pe care-l traiesti. Trecutul n-are nici un fel de importanta iar viitorul oricum o sa devina prezent la un momet dat si nu are nici un rost sa ne ingrijoram. Important e numai si numai momentul actual. Mi s-a aratat de atatea ori chesti asta si am continuat sa o tot ignor. Zilele astea, mai mult ca oricand, Dumnezeu a vrut sa vad ca viata e al naibii de grea si nu merita sa mi-o ingreunez si eu. Am o familie care, desi nu ma intelege, a incetat sa ma judece. Am prieteni grozavi, oameni care cunosc sensul cuvantului prietenie si multe alte lucruri care ar trebui sa ma faca fericita.
Ca pana acum am fost atat de atenta la detalii incat nu am vazut esentialul asta e alta poveste, poveste ce nici macar nu mai trebuie amintita.
Da, mi-e greu, mi-e ingrozitor de greu, dar... fericirea e o stare de bine de momente putine. Asa ca, stiu ce inseamna si sunt convinsa ca o s-o mai traiesc.
Pana atunci... noapte buna, copii!

Life is not fair - get used to it!

O prietena de-a mea scrie foarte rar in blogul ei despre sentimente, idei sau ganduri proprii. De cele mai multe ori comenteaza diferite evenimente, scrieri sau idei ale altora. Cum blogul a fost inventat tocmai ca sa scrii tu, pentru tine ce gandesti sau ce simti nu prea mi-a placut niciodata abordarea ei. Dar, cum fiecare face ce vrea in viata si cu viata lui nu am comentat niciodata.
De data asta o sa comentez si eu o intamplare. Boala fetitei Lianei si a lui Mihai de la Bere Gratis. S-a scris ca viata e nedreapta (parca asta ar fi ceva nou!), ca pur si simplu nu se poate intampla ceva atat de crud. Uite ca se poate! Asta e un caz despre care se stie, dar cate alte cazuri de copii care sufera, din diferite motive, nu exista. Ti-e greu in astfel de momente sa nu te certi cu Dumnezeu. Se spune ca Dumnezeu nu-ti da mai mult decat poti duce! Dar... oare?
Cineva se certa zilele trecute cu Dumnezeul meu! Pentru mine facea asta. Probabil ca avea dreptate... si mie, ca multor altora Dumnezeu mi-a dat mai mult decat am putut duce. Mai multa suferinta decat am meritat. Sau poate nu! Poate nu am platit destul pentru greselile mele si o sa vina si ziua in care o sa platesc. Ma ingrozeste ziua aia!
Sper insa ca povestea Teodorei sa fie una cu un final fericit. Macar a ei!

Câtă filozofie!?

Natura umana e surprinzatoare. Ne condamna la o curiozitate vicioasa, mai ales în ce priveşte viaţa intima a altora. Am citit undeva, am uitat unde (asta demonstreaza ce o sa spun în continuare) ca oamenii sunt uituci şi neatenţi, iar unii mai sunt şi prosti pe deasupra; în aceste condiţii, omul nu prea are despre ce sa vobească în afara de propria lui personă, care reuşeşte sa îi starnească cât de cât atenţia şi interesul. Deci... oamenii vorbesc cu predilecţie despre ei însişi. Şi eu de ce aş face excepţie de la acest narcisism generalizat?! Mai mult decât doar atât - ca tocmai am învăţat expresia şi vreau s-o ţin minte - tot ce spunem despre noi o facem pentru noi. Ce vrem să ne demonstram? Sau... ce vrem să demonstram în general? În ce vrem să ne transformam? Cum vrem să fim priviţi? Prea multe întrebări pentru o minte atât de îngustă. Natura umană e una socială, cum spunea Aristotel. Dar altcineva şi-a pus întrebarea dacă această trecere a omului de la o stare naturală (în care toţi oamenii sunt egali) la o stare artificială, cea a societatii umane (care impune inegalitatea dintre oameni) este una benefică fiinţei umane?Cred ca Rousseau, dar nu sunt sigură. Oricum, am devenit prea filozoafă. Cred că e cazul să ma opresc. Acum, cât se mai poate.
Hai, gata, ca m-am plictisit. Ma duc sa-mi fac exercitiile!!!!!!

No regrets!

Oamenii care te ranesc cel mai tare sunt cei pe care ii iubesti cel mai mult. E logic sa se intample asa si nu reprosez nimanui nimic. Nu incerc ca gasesc vinovati pentru suferinta mea pentru ca... nu exista. Daca exista un vinovat eu sunt acela.
Ce m-a surprins a fost ca, doi oameni care ma cunosc destul de bine, mi-au spus ca sunt de nerecunoscut ai m-am schimbat. Si, daca cineva iti spune un lucru te poti indoi, dar cand exista a doua persoana care iti spune acelasi lucru incepe sa dea de gandit. Poate ca au dreptate. Dar, nu am nici un fel de regret si m-am schimbat, dar schimbarea asta mi-a facut bine.

*

Am fost fericita pe deplin iar amintirile sunt, cu siguranta, frumoase si nepretuite.
Pentru tot ce m-a facut atat de fericita, pentru ca am vazut lucrurile altfel decat le-am vazut vreodata, pentru zile minunate, pentru cuvinte frumoase, pentru zambete luminoase si pentru alte cateva mii de alte lucruri vreau sa multumesc cuiva foarte special.
Vreau sa stii ca insemni foarte mult pentru mine, indiferent ce se va intampla si indiferent ce spui acum. Nu-mi pasa ce spui, aud doar ce simti!

....what a wonderful life!

Mi se tot spune in ultima vreme ca ar trebui sa vad lucrurile mai roz. Mi s-a spus ca sunt prea serioasa sau ca dramatizez prea mult.
Interesant... incep sa descopar un alt eu, despre care credeam ca nu e foarte important si pe care nu prea il luam in seama.
Stiu cum sunt, am mai spus ca sunt perfect constienta de tot. Stiu ca viata e frumoasa, chiar daca nu toate sunt roz, stiu ca exista oameni care, chiar daca nu ma iubesc asa cum vreau eu nu inseamna ca nu ma iubesc. Stiu ca uneori lucrurile nu ies asa cum as vrea, dar asta nu inseamna ca trebuie sa renunt. Stiu ca, de cele mai multe ori, nu esti apreciat la adevarata valoare, iar asta nu inseamna ca trebuie sa incepi sa-ti incalci principiile sau sa faci lucrurile de mantuiala.
Totodata, mai stiu ca nu trebuie sa ma irosesc. Viata e frumoasa!