.... ploua incet!

Dintotdeauna am vrut sa scriu ceva atat de special incat sa-l recitesc si sa-l recitesc fara ca vreodata sa mi se para altfel decat special. Numai ca, de multa vreme incoace, de mult prea multa vreme nu mai reusesc sa scriu ceva frumos. Am scris odata ceva despre fericire (se pare ca subiectul asta ma obsedeaza) atat de frumos incat ar merita citit de mii si mii de ori. Hartia aia veche, cu o valoare mult prea mare ca sa poata fi ratacita, trebuie s-o gasesc.
Poate reusesc sa-mi aduc aminte ca au fost zile fericite in viata mea. Zilele in care bunica imi cocea pere si stateam langa soba, cand mergeam la scoala si simteam ca pot sa stiu totul si chiar eram foarte aproape, cand ma vedeam cu cel mai bun prieten si stateam o zi intreaga de vorba, povestind despre tot si toate, zile in care ploua si iubeam ploaia, zile in care puteam sa zambesc si in care credeam ca zambetul poate fi un raspuns la orice. Da, au existat si zile din astea.
Acum.... bunica nu-mi mai coace pere, soba nu mai e calda, pe zi ce trece sunt tot mai ignoranta, iar prietenul meu cel mai bun s-a pierdut pe drum. Nu mai iubesc ploaia pentru ca e rece si nici nu mai stiu cum sa zambesc.
Acum exista doar.... martie in orice luna!

Sentimente si fapte!

"Ati auzit vorbirea: ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. Dar eu vin si va spun: sa nu raspundeti raului cu raul; si daca cineva va da o palma pe obraz, intoarceti si obrazul celalalt. (Matei 5: 38-39)".
Intrebarea dureroasa este cum poti sa intorci celalalt obraz atunci cand cel care ti-a dat palma isi construieste fericirea pe nefericirea ta?!

*

O casa superba care are o fundatie prost facuta. E adevarat ca e superba, iar faptul ca fundatia nu e cum trebuie n-ar trebui sa fie o problema, ca doar nu se vede, dar... la primul cutremur o sa cada. E adevarat ca depinde foarte mult si de gradele de pe scara Richter ale cutremurului. In natura, odata la aproximativ 30 de ani se intampla un cutremur mare. Prin analogie, in viata se petrec cutremure mult mai des. E adevarat ca poti sa fii insensibil si sa nu le simti, dar candva se va intampla unul pe care nu poti sa nu-l simti. Atunci iti dai seama ca, ti-ai fi dorit o casa neincadrata intr-o grupa de risc seismic mare.
O sa incerc sa stau cat mai departe de asta si poate o sa reusesc sa intorc si celalalt obraz!

*

Am citit de curand o carte grozava scrisa pe la 1900, cred ca de un chinez, care spune ceva de genul ca "vedem rautatea la altii fiindca o cunoastem prin propriul nostru comportament, nu-i iertam niciodata pe cei care ne ranesc, pentru ca ne inchipuim ca pe noi nu ne va ierta nimeni niciodata. Noi spunem adevaruri dureroase aproapelui, fiindca vrem sa ne ascundem de noi insine. Ne refugiem in orgoliu, pentru ca nimeni sa nu poata sa ne observe propria noastra fragilitate.
De aceea, de cate ori o sa-ti judeci fratele, sa fii constient de ce esti tu, cel care te afli la masa tribunalului."
Numai ca eu sunt constienta de ce sunt, de faptul ca principiul meu e ca nu am principii, de durerea psihico-fizica (oare exista termenul asta??) care ma macina. Realizez ce am primit, si bine si rau, dar... nu pot trece peste raul care mi-a spart sufletul in mii de bucati. Singurul vinovat sunt eu, pentru ca am avut incredere si nu am stiut sa ma apar. De aceea am cazut, pentru ca lovitura a venit pe neasteptate. M-am asteptat ca legea reciprocitatii sa functioneze. N-a functionat nimic. Viata nu functioneaza asa cum credem. Nu e o masinarie care poti s-o controlezi. Dimpotriva. Trebuie sa-i respecti regulile nu sa i le faci tu. Acum mi-adun sufletul si incerc sa-l lipesc. Nu va mai fi niciodata la fel dar o sa ma asigur ca nimeni, niciodata nu se va mai atinge de el.

Caracterizare!

Se crede o persoana speciala si poate chiar e (depinde din ce punct de vedere privesti).
Are ambitii inalte si tocuri pe masura ambitiilor. Desi e destul de inalta vrea ca toata lumea sa se ridice la inaltimea ei sau sa nu o deranjeze. Avusese odata niste pantofi fara tocuri pe care ii purta sub pretextul ca sunt comozi dar in care se simtea groaznic. Isi jurase atunci ca intotdeauna va avea tocuri.
Viseaza si vaneaza o pozitie de top management intr-o companie multinationala. Asteapta ca destinul si-a dea necesarul sut in dos pentru mult asteptatul salt inainte.
Vrea sa nu aiba suflet, vrea sa nu ii pese de nimic si sa calce peste cadavre. Nu-i reuseste nimic din ce isi propune in ultima vreme si face greseli puerile. E destul de dezorientata dar face eforturi sa-si revina. A invatat sa minta si sa nu aiba remuscari si a inceput sa ii placa. Probabil ca o sa mai dureze un pic, atata timp cat se aplica legea echilibrului.