Cum mi-am facut genunchii praf!

De cand sunt posesoare de motor, motor cu doua roti... desigur, toata lumea imi spune ca o sa imi rup oasele, ca o sa ma fac praf sau ca o sa mor. Ce coincidenta.... toti murim!!! Deci... nu e chiar asa grav.
Si auzind eu asta in fiecare zi am inceput sa ma obisnuiesc atat de tare incat imi fac griji daca nu mi se spune.
Azi dimineata am cazut pe scarile din fata blocului. Atat de tare incat mi-am facut genunchii praf. De pantaloni nu mai zic. M-am intors, m-am schimbat si am plecat din nou. Am inceput sa ma gandesc... am alunecat, am calcat stramb?ce naiba s-a intamplat? Vreau sa cred ca nu am fost atenta si nu ca picioarele nu mai tin ca atunci lucrurile chiar ar fi grave. Si nici macar nu am cazut cu motorul.
So... poate sa mi se intample orice, oricum, indiferent de circumstante. Daca eu imi sparg capul nu e de vina nimeni, doar capul meu, asa ca... relax, oricum voi muri!

Pledoarie pentru televizor

Cred ca sunt o persoana atipica. Fac chestii care nu intra in limita normalului. Dar... intreb si eu ca o gasca penala mioritica... cine stabileste limitele? Limitele astea ale normalului?
So... ce e normal pentru mine poate fi mai mult decat anormal pentru altcineva.
Si asa, jongland cu limite, mi se pare foarte normal sa nu ma uit la televizor si nici macar sa nu am televizor.
Intr-un week-end, la munte, am gasit o telecomanda si am tot schimbat programele televizorului din dotare. Dotarea camerei, normal! Unul din prietenii mei a gasit explicatia... n-are televizor acasa si de-aia tot se "joaca"! Si atunci, m-am gandit eu... sa-mi cumpar un televizor. Adica ce? Eu de ce sa nu am?
Si in drumul spre casa, am oprit la un supermarket si m-am dus direct la televizoare. Am ramas surprinsa ca nici macar nu-s foarte scumpe. Si cand ma pregateam eu sa-mi aleg televizorul care va sta alaturi de mine in fiecare seara mi-am adus aminte ca... nu am nevoie! Inca cred ca... e cel mai bestial instrument de indobitocire creat vreodata de catre om.
Citesc ziarele dimineata pe net, am calculator pentru filme, carti pentru serile in care vreau sa fiu doar eu cu mine si timp oricum prea putin pentru tot ce as vrea sa fac, oricat de bine mi l-as manageria eu. Pe el, pe timp!
So...dragii mei, s-a hotarat. Nu-mi mai iau televizor!

Culori

Portocaliu. Asta e culoarea linistii. Asa o vad eu. Ce culoare am eu? Verde. Ce culoare are el? Rosu. Poate e de la geaca, sau...poate chiar asta e in mintea mea.

Un drum de doua zile pana in Austria doar pentru o pasiune ai putea crede ca e prea mult. Ei bine, nu, chiar nu e! As mai face acelasi lucru inca odata, fara sa clipesc.
Se spune ca in viata nu e loc de regrete. Tocmai a aparut primul. Urat!
Orice lucru are un pret, zambetul meu e de nepretuit!